Social-democratul Cătălin Grasa: "Constanța e un județ mare, cu probleme specifice, dar pentru care există soluții"

22269
Social-democratul Cătălin Grasa:
Cătălin Grasa este medic primar chirurg în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei" Constanța. Fost manager al instituției sanitare timp de mai mulți ani, dr. Cătălin Grasa, vicepreședintele PSD Constanța, este candidatul partidului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, la alegerile locale din data de 9 iunie. În cadrul unui interviu, el a explicat care este motivul pentru care a decis să intre în această competiție electorală, dar și ce viziune are asupra dezvoltării județului Constanța.

- Domnule doctor Cătălin Grasa, sunteți membru vechi al PSD, dar niciodată nu ați candidat pentru funcții importante. De ce acum?


- Într-adevăr, sunt membru PSD din 2003. Consider că am acumulat destulă experiență pentru a putea face ceva pentru județul Constanța. Sunt un om de echipă și alături de mine sunt specialiști, împreună cu care elaborez deja soluții concrete și proiecte.



- Dar experiența în administrația locală contează?


- Desigur. În primul rând și experiența managerială, mai ales la conducerea unui mare spital... Desigur că în primul rând am soluții pentru sistemul de sănătate. Dar și pentru cultură, învățământ, agricultură, industrie – atât cât sunt atribuțiile unui președinte de consiliu județean. Constanța e un județ mare, cu probleme specifice, dar pentru care există soluții. În ultima vreme, cei din administrația locală parcă s-au resemnat. Să ridicăm județul la nivelul altora – Brașov, Timișoara...



- Ce au alții în plus? Și ce avem noi?


- Noi suntem Dobrogea! E un potențial imens, care trebuie exploatat, împreună cu colegii din județul Tulcea, integrat. Se pot face lucruri spectaculoase, care să pună aceste două județe împreună pe un loc fruntaș. Și mai am o idee originală: județul Constanța nu are un singur litoral, ci... DOUĂ! De la Ostrov la Hârșova, este un „litoral” complet neexploatat, pe care se pot crea spații de cazare – desigur, nu hoteluri cu patru etaje! –, unități de alimentație publică pescărești, spații de agrement nautic și pescuit sportiv și așa mai departe...

- Să revenim la domeniul dvs. de expertiză. Se poate multiplica experiența de succes de la Năvodari cu centrul medical, spitalul ambulatoriu de acolo?

- Am demonstrat că se poate! O clădire dată de Primăria Năvodari, upgradată. Un spital de 200-300 de paturi ar fi ideal. Avem structura necesară în teritoriu, avem spitale, centre de permanență. Nu mai trebuie să urcăm oamenii în ambulanțe, să-i aducem la Constanța! Sănătatea nu are culoare politică!



- Județul Constanța trăiește din turism doar vreo 3-4 luni pe an... Ce mai poate oferi județul?


- Așa e. Accesul în Deltă, de exemplu, se face mai multe luni... La Constanța, de ce nu putem face mai mult în extrasezon? Marea e frumoasă în fiecare zi... Avem cramele, bucătăria minorităților, ar trebui să avem agro-turism puternic, comparabil cu Transilvania. Avem sate frumoase, peisaje... Să avem ghizi locali, care să plimbe grupurile de turiști prin tot județul! Poate și aeroportul Mihail Kogălniceanu ar trebui dezvoltat, să avem curse interne pe toată durata anului. Chiar și externe, nu numai vara. Mai sunt navele de pasageri, în special de pe Dunăre – ce au de făcut la Constanța?! Pleacă la București, în Deltă sau chiar în Ardeal sau mănăstirile din Moldova. Avem în Dobrogea mănăstiri superbe. Nu e în regulă... Turcii fac turism din orice piatră veche... Și mulți alții, din Europa. Avem cetăți antice, clădiri vechi, istorice...

- Județul Constanța are nevoie de mai mulți investitori?

- Dar de ce nu are? E o problemă. Parcurile logistice sunt cea mai răspândită tendință. E nevoie de facilități, taxe speciale, sprijin birocratic, urgentarea autorizațiilor. Rețeaua de infrastructură e satisfăcătoare. Asta înseamnă o notă mică, în special accesul spre sudul județului, spre Mangalia. Și în domeniul apă-canal și gaze mai e mult de făcut în mediul rural. Ne-am obișnuit să ne mulțumim cu puțin? E nevoie de proiecte de anvergură și la țară!



- Ce i-ar putea ține pe tineri în județul Constanța, să muncească aici?


- Mai mult decât domeniul sezonier turistic! Apariția unei zone industriale mari ar putea crea locuri de muncă. Facultatea de medicină creează medici, care au început să rămână – cei mai buni rezidenți – în jurul nostru, în echipele noastre. Și pentru nivelul mediu de educație trebuie create mai multe oportunități!

-Vă mulțumesc pentru interviu și vă doresc succes în alegeri!

-Vă mulțumesc și eu!



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3591 secunde